Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


5 - = 1
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Andrei Mureșanu, omagiat la Beclean

 
Andrei Mureșanu, omagiat la Beclean
  • 19 Noi 2016
  • 4041

Personalitatea poetului Andrei Mureșanu, autorul versurilor Imnului Național, născut la 16 noiembrie 1816 în Bistrița, a fost omagiată la Beclean pe Someș.

Parohia Greco-Catolică „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, în colaborare cu Catedrele de limba și literatura română de la Școala Gimnazială ,,Grigore Silași” și a Colegiului Național  ,,Petru Rareș” din localitate, au organizat vineri, 18 noiembrie 2016, începând cu ora 18, o manifestarea culturală ce și-a propus să marcheze cei 200 de ani de la nașterea poetului.

Programul manifestării a debutat printr-un TEDEUM în memoria  lui Andrei Mureșanu, autorul poeziei „Un Răsunet”, urmat de o serie de prezentări care s-au desfășurat în oratoriul parohiei. După un cuvânt de salut din partea Pr. Protopop Felician Neagoș, în care a mulțumit celor prezenți pentru participare, a avut loc prezentarea „Andrei Mureșanu, fiu al Bisericii Române Unite, Greco-Catolice” a preotului Alin Cîndea, urmată de prezentarea vieții și activității poetului susținută de elevii clasei a VI-a C ai Școlii Gimnaziale ,,Grigore Silași”. Profesorul Ioan Radu Zăgreanu a vorbit despre imnul „Deșteaptă-te române”, iar profesorul Andrei Moldovan, Președintele Societății Scriitorilor din Bistrița-Năsăud, a făcut o amplă prezentare a poeziei lui Andrei Mureșanu.

Manifestarea a permis celor prezenți, printre altele, să se întrebe cum de unii, care își găsesc plăcerea în a-i denigra pe greco-catolici, să spună că nu ar fi buni români, atâta timp cât versurile imnului național sunt scrise de un greco-catolic, iar proclamația Unirii din 1918 a fost citită de un ierarh greco-catolic.

Evenimentul s-a încheiat cu intonarea Imnului Național.

ACC